(1) Baza impozabila a impozitului pe veniturile microintreprinderilor o constituie veniturile din orice sursa, din care se scad:
a) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse; b) veniturile aferente costurilor serviciilor in curs de executie; c) veniturile din productia de imobilizari corporale si necorporale; d) veniturile din subventii; e) veniturile din provizioane, ajustari pentru depreciere sau pentru pierdere de valoare, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil sau au fost constituite in perioada in care persoana juridica romana era supusa impozitului pe veniturile microintreprinderilor;
(la 01-10-2017, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 53 , Titlul III a fost modificata de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 177 din 18 iulie 2017, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 21 iulie 2017)
e^1) veniturile din ajustari pentru pierderi asteptate aferente activelor financiare constituite de persoanele juridice romane care desfasoara activitati in domeniul bancar, in domeniile asigurarilor si reasigurarilor, al pietei de capital, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil sau au fost constituite in perioada in care persoana juridica romana era supusa impozitului pe veniturile microintreprinderilor.
(la 20-01-2019, Alineatul (1) din Articolul 53 , Titlul III a fost completat de Punctul 4^1, Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 30 din 10 ianuarie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 17 ianuarie 2019)
f) veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobanzi si/sau penalitati de intarziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil; g) veniturile realizate din despagubiri, de la societatile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii; h) veniturile din diferente de curs valutar; i) veniturile financiare aferente creantelor si datoriilor cu decontare in functie de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora; j) valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturarii, inregistrate in contul "709", potrivit reglementarilor contabile aplicabile; k) veniturile aferente titlurilor de plata obtinute de persoanele indreptatite, potrivit legii, titulari initiali aflati in evidenta Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor sau mostenitorii legali ai acestora; l) despagubirile primite in baza hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului; m) veniturile obtinute dintr-un stat strain cu care Romania are incheiata conventie de evitare a dublei impuneri, daca acestea au fost impozitate in statul strain. n) dividendele primite de la o persoana juridica romana.
(la 24-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 53 , Titlul III a fost completat de Punctul 23, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020)
o) dividendele primite de la o filiala a microintreprinderii, persoana juridica situata intr-un alt stat membru al Uniunii Europene, in masura in care atat microintreprinderea, cat si filiala indeplinesc conditiile prevazute la art. 24; dispozitiile prezentei litere prevaleaza fata de cele ale lit. m).
(la 01-01-2023, Alineatul (1) din Articolul 53 , Titlul III a fost completat de Punctul 16, Articolul I din ORDONANTA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022)
(2) Pentru determinarea impozitului pe veniturile microintreprinderilor, la baza impozabila determinata potrivit alin. (1) se adauga urmatoarele:
a) valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturarii, inregistrate in contul "609", potrivit reglementarilor contabile aplicabile;
b) in trimestrul IV sau in ultimul trimestru al perioadei impozabile, in cazul contribuabililor care isi inceteaza existenta, diferenta favorabila dintre veniturile din diferente de curs valutar/veniturile financiare aferente creantelor si datoriilor cu decontare in functie de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora, si cheltuielile din diferente de curs valutar/cheltuielile financiare aferente, inregistrate cumulat de la inceputul anului; in cazul microintreprinderilor care devin platitoare de impozit pe profit, potrivit art. 52, aceasta diferenta reprezinta elemente similare veniturilor in primul trimestru pentru care datoreaza impozit pe profit; in cazul microintreprinderilor care devin platitoare de impozit pe profit, potrivit art. 52, in primul trimestru al anului fiscal, diferenta respectiva nu reprezinta elemente similare veniturilor in acest prim trimestru;
(la 01-01-2023, Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 53 , Titlul III a fost modificata de Punctul 17, Articolul I din ORDONANTA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022)
c) rezervele, cu exceptia celor reprezentand facilitati fiscale, reduse sau anulate, reprezentand rezerva legala, rezerve din reevaluarea mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor, care au fost deduse la calculul profitului impozabil si nu au fost impozitate in perioada in care microintreprinderile au fost si platitoare de impozit pe profit, indiferent daca reducerea sau anularea este datorata modificarii destinatiei rezervei, distribuirii acesteia catre participanti sub orice forma, lichidarii, divizarii, fuziunii contribuabilului sau oricarui altui motiv;
d) rezervele reprezentand facilitati fiscale, constituite in perioada in care microintreprinderile au fost si platitoare de impozit pe profit, care sunt utilizate pentru majorarea capitalului social, pentru distribuire catre participanti sub orice forma, pentru acoperirea pierderilor sau pentru oricare alt motiv. In situatia in care rezervele fiscale sunt mentinute pana la lichidare, acestea nu sunt luate in calcul pentru determinarea bazei impozabile ca urmare a lichidarii.
(3) Abrogat.
(la 27-07-2020, Alineatul (3) din Articolul 53 , Titlul III a fost abrogat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 153 din 24 iulie 2020, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 659 din 24 iulie 2020)