(1) Veniturile din premii cuprind veniturile din concursuri, altele decat cele prevazute la art. 62, sumele primite ca urmare a participarii la Loteria bonurilor fiscale, potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 166/2015, precum si din promovarea produselor/serviciilor ca urmare a practicilor comerciale.
(2) Nu sunt venituri impozabile urmatoarele:
a) materialele publicitare, pliantele, mostrele, punctele bonus acordate cu scopul stimularii vanzarilor;
b) reducerile comerciale de pret acordate persoanelor fizice, altele decat cele acordate contribuabililor care obtin venituri pentru care se aplica regulile de la capitolul III - Venituri din
salarii si asimilate salariilor.
(la 24-12-2020, Alineatul (2) din Articolul 108 , Capitolul VIII , Titlul IV a fost modificat de Punctul 68, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicata in MONITORUL
OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020)
(3) Veniturile din jocuri de noroc cuprind toate sumele incasate, bunurile si serviciile primite, ca urmare a participarii la jocuri de noroc, indiferent de denumirea venitului sau de forma in care se acorda, inclusiv cele de tip jack-pot, definite conform normelor metodologice.
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2025
Portal Codul fiscal - acces 12 luni consultanta in scris si telefonica 30 intrebari
Manual de politici contabile - Stick USB
CAP. VIII - Venituri din premii şi din jocuri de noroc (art. 108 - art. 110)
NOU: Cartea Verde a TVA