(1) Deplasarea produselor accizabile este considerata ca avand loc in regim suspensiv de accize doar daca este acoperita de un document administrativ electronic procesat, in conformitate cu prevederile alin. (2) si (3).
(2) In sensul alin. (1), expeditorul depune un proiect de document administrativ electronic la autoritatile competente din statul membru de expeditie prin intermediul sistemului informatizat mentionat la art. 1 din Decizia (UE) 2020/263 a Parlamentului European si a Consiliului din 15 ianuarie 2020 privind informatizarea circulatiei si a controlului produselor accizabile (reformare).
(3) Autoritatea competenta a expeditorului, prin sistemul informatizat prevazut la alin. (2), efectueaza o verificare electronica a datelor din proiectul de document administrativ electronic, iar in cazul in care:
a) datele sunt corecte, proiectul de document administrativ electronic este validat de catre autoritatea competenta a expeditorului prin atribuirea unui cod de referinta administrativ unic, specific fiecarei miscari in regim suspensiv de accize si il comunica expeditorului;
b) datele nu sunt corecte, proiectul de document administrativ electronic nu este validat, iar expeditorul este informat fara intarziere.
(4) In cazurile prevazute la art. 401 alin. (2) lit. a) pct. 1, 2 si 4, alin. (2) lit. b) si alin. (3), autoritatea competenta a expeditorului transmite fara intarziere documentul administrativ electronic autoritatii competente a destinatarului, care la randul ei il transmite destinatarului prin intermediul sistemului informatic, in cazul in care acesta este un antrepozitar autorizat sau un destinatar inregistrat. Daca produsele accizabile sunt destinate unui antrepozitar autorizat din Romania, autoritatile competente din Romania inainteaza in mod direct respectivului antrepozitar autorizat documentul administrativ electronic.
(6) Atunci cand expeditorul este din Romania, acesta furnizeaza persoanei care insoteste produsele accizabile un exemplar tiparit al documentului administrativ electronic sau, in cazul in care produsele nu sunt insotite de o astfel de persoana, transportatorului codul de referinta administrativ unic.
(7) Atunci cand produsele accizabile sunt deplasate in regim suspensiv de accize de la un expeditor din alt stat membru la un destinatar din Romania, expeditorul furnizeaza persoanei care insoteste produsele accizabile sau, in cazul in care produsele nu sunt insotite de o astfel de persoana, transportatorului codul de referinta administrativ unic.
(8) Persoana care insoteste produsele accizabile sau transportatorul trebuie sa poata furniza autoritatilor competente codul de referinta administrativ unic prevazut la alin. (6) si (7) oricand este solicitat, pe intreaga durata a deplasarii in regim suspensiv de accize. Cu toate acestea, dupa caz, autoritatile competente pot solicita un exemplar tiparit al documentului administrativ electronic sau orice alt document comercial.
(9) Expeditorul poate anula documentul administrativ electronic prin intermediul sistemului informatizat, atat timp cat deplasarea nu a inceput, potrivit prevederilor art. 401 alin. (7).
(10) In cursul deplasarii in regim suspensiv de accize, expeditorul poate modifica destinatia sau destinatarul produselor accizabile prin intermediul sistemului informatizat si poate indica o noua destinatie, care trebuie sa fie una dintre destinatiile prevazute la art. 401 alin. (2) lit. a) pct. 1, 2, 3 ori 5 sau alin. (3), dupa caz, in conditiile prevazute prin ordin al presedintelui Autoritatii Vamale Romane, denumita in continuare A.V.R.
(101) Pentru a modifica destinatia sau destinatarul produselor accizabile conform alin. (10), expeditorul prezinta un proiect de document electronic de modificare a destinatiei autoritatilor competente din statul membru de expeditie, prin intermediul sistemului informatizat.
(11) in cazul deplasarii intracomunitare a produselor energetice in regim suspensiv de accize, pe cale maritima sau pe cai navigabile interioare, catre un destinatar care nu este cunoscut cu siguranta in momentul in care expeditorul inainteaza proiectul de document administrativ electronic prevazut la alin. (2), autoritatea competenta poate autoriza ca expeditorul sa nu includa in documentul in cauza datele privind destinatarul, in conditiile prevazute prin ordin al presedintelui Autoritatii Vamale Romane.
(12) Imediat ce datele privind destinatarul sunt cunoscute si cel tarziu la momentul incheierii deplasarii, expeditorul transmite datele sale autoritatii competente, utilizand procedura prevazuta la alin. (10).
(121) Prevederile alin. (11) si (12) nu se aplica deplasarilor mentionate la art. 401 alin. (2) lit. a) pct. 3 si 5.
(13) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), in cazul deplasarilor de produse energetice prin conducte fixe, care se desfasoara integral pe teritoriul Romaniei, documentul administrativ electronic se va intocmi dupa citirea contorului care inregistreaza cantitatea expediata prin conducta.