(1) În înţelesul prezentului capitol, alcool etilic reprezintă: a) toate produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum şi care sunt încadrate la codurile NC 2207 şi 2208, chiar atunci când aceste produse fac parte dintr-un produs încadrat la alt capitol al nomenclaturii combinate; b) produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 22% în volum şi care sunt cuprinse în codurile NC 2204, 2205 şi 2206; c) ţuică şi rachiuri de fructe; d) băuturi spirtoase potabile care conţin produse, în soluţie sau nu. (2) Ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale, în limita unei cantităţi echivalente de cel mult 0,50 hl de alcool pur/an pentru fiecare gospodărie individuală, se accizează prin aplicarea unei cote de 50% din cota standard a accizei aplicate alcoolului etilic, cu condiţia să nu fie vândute, potrivit prevederilor din normele metodologice. (3) Pentru alcoolul etilic produs în micile distilerii, a căror producţie proprie în anul calendaristic precedent nu a depăşit 10 hl alcool pur, iar pentru anul în curs antrepozitarul autorizat declară pe propria răspundere că va avea o producţie proprie mai mică de 10 hl alcool pur, se aplică nivelul redus al accizelor specifice prevăzut în anexa nr. 1. Pentru micile distilerii nou-înfiinţate pentru care antrepozitarul propus declară pe propria răspundere că va avea o producţie proprie mai mică de 10 hl alcool pur/an se aplică nivelul redus al accizelor specifice prevăzut în anexa nr. 1. Producţia proprie nu include cantităţile de alcool pur realizate în sistem de prestări de servicii pentru gospodăriile individuale. Acelaşi regim se aplică şi pentru alcoolul etilic livrat pe teritoriul României de către micile distilerii situate în alte state membre, potrivit prevederilor din normele metodologice. (4) În anul calendaristic următor celui în care antrepozitarul autorizat a realizat o producţie proprie mai mare de 10 hl alcool pur, acesta nu beneficiază de nivelul redus al accizelor. (5) Atunci când antrepozitarul autorizat nu respectă cele declarate în declaraţia pe propria răspundere prevăzută la alin. (3), acesta este obligat la plata unei sume reprezentând diferenţa dintre nivelul standard şi nivelul redus al accizelor prevăzut pentru alcool etilic, aferentă cantităţii de alcool etilic pur care depăşeşte 10 hl. (6) Sumele astfel calculate se stabilesc la data de 31 decembrie a anului în care s-a înregistrat depăşirea cantităţii declarate şi se plătesc de către antrepozitarul autorizat până la data de 15 ianuarie a anului următor.
(7) Beneficiază de nivelul redus al accizelor micile distilerii ale pomicultorilor care sunt independente din punct de vedere juridic şi economic de orice altă distilerie, nu funcţionează sub licenţa de produs a unei alte distilerii şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de normele metodologice.