Scutirile de taxe si impozite locale sunt reglementate prin Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificarile si completarile ulterioare. Aceste facilitati fiscale au fost introduse cu scopul de a sprijini anumite categorii defavorizate de contribuabili. Iti prezentam pe larg in acest articol ce persoane sunt scutite de impozit conform legii si care sunt tipurile de taxe si impozite de la care sunt scutite acestea!
Scutiri taxe si impozite locale persoane fizice
Persoanele fizice scutite de impozit sunt specificate in Codul Fiscal si includ:
1. Persoanele prevazute la art. 2 lit. c)-f) si j) din Legea nr. 168/2020. Acestea sunt:
- militarii raniti care au participat la actiuni militare, misiuni si operatii si se afla in incapacitate temporara de munca, fiind clasati apt limitat sau inapt pentru serviciul militar;
- militarii si civilii incadrati in grad de invaliditate ca urmare a actiunilor de lupta, accidentelor, catastrofelor si altor asemenea evenimente intervenite din cauza participarii la actiuni militare, misiuni si operatii;
- urmasii personalului participant decedat ca urmare a participarii la actiuni militare, misiuni si operatii - copiii acestuia pana la implinirea varstei de 18 ani sau, daca isi continua studiile intr-o forma de invatamant organizata potrivit legii, pana la terminarea acestora, fara a depasi varsta de 26 de ani, precum si sotul supravietuitor, daca acesta nu s-a recasatorit
- veteranii din teatrele de operatii - personalul participant la actiuni militare, misiuni si operatii in afara teritoriului statului roman desfasurate in teatre de operatii/zone de misiuni.
2. Veteranii de razboi si vaduvele nerecasatorite ale veteranilor de razboi 3. Persoanele prevazute la art. 1 si art. 5 alin. (1)-(8) din Decretul-lege nr. 118/1990. Acestea sunt persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si persoanele deportate in strainatate ori constituite in prizonieri. Scutirea ramane valabila si in cazul transferului proprietatii prin mostenire catre copiii acestora, indiferent unde acestia domiciliaza.
4. Persoanele cu handicap. In aceasta categorie se incadreaza persoanele cu handicap grav sau accentuat si persoanele incadrate in gradul I de invaliditate, respectiv reprezentantii legali, pe perioada in care au in ingrijire, supraveghere si intretinere persoane cu handicap grav sau accentuat si persoane incadrate in gradul I de invaliditate
5. Eroii si martirii revolutiei din decembrie 1989. Aceste persoane sunt prevazute la art. 3, alin. 1, lit b) si art. 4, alin. 1 din Legea nr. 341/2004
6. Persoanele fizice care detin in proprietate o locuinta noua, realizata in cadrul programului de constructii de locuinte sociale. Aceste persoane sunt prevazute in lege locuintei nr. 144/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
7. Alte persoane. In aceasta categorie intra persoanele care organizeaza spectacole in scopuri umanitare si persoanele fizice care reabiliteaza sau modernizeaza termic cladirile de locuit pe care le detin in proprietate, in conditiile Ordonantei Guvernului nr. 29/2000, aprobata cu modificari prin legea nr. 325/2002.
Lista boli scutite de impozit
Sunt scutite de la plata taxelor si impozitelor persoanele incadrate in grad de handicap grav sau accentuat sau in gradul I de invaliditate. La stabilirea gradului de handicap se iau mai multe criterii in considerare in functie de gradul de severitate al disfunctiilor (motorii, viuzual, auditiv, somatic, psihic, etc. ). Exista mai multe boli care s-ar putea incadra in aceste categorii, inclusiv:
- Bolile rare
- HIV/SIDA
- Cancer
- Epilepsia (in functie de gravitatea acesteia)
- Boli neurodegenerative (se incadreaza in gradele de handicap pentru persoanele cu afectare a functiilor mintale)
- Schizofrenie
Conform Codului Fiscal, scutirile pentru persoanele cu handicap se acorda pentru:
- Impozitul pe cladiri si teren. Scutirea la impozitul pe cladiri/ teren se aplica doar imobilului situat la adresa de domiciliu aflata in proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat si a persoanelor incadrate in gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentantilor legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat si ai minorilor incadrati in gradul I de invaliditate;
- Impozitul pe mijloacele de transport. Scutirile pentru impozitul auto aflat in proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat si cele pentru transportul persoanelor cu handicap sau invaliditate, aflate in proprietatea sau coproprietatea reprezentantilor legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat si ai minorilor incadrati in gradul I de invaliditate se aplica pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;
Consiliile locale pot acorda si alte scutiri de taxe pentru persoanele incadrate in grad de handicap, de exemplu scutiri de la plata taxei de salubrizare.
Taxarea in 2024! Afla care sunt noile prevederi si cum trebuie aplicate in 2024! Noutatile codului fiscal - Ghidul editat de specialistii Grupului Rentrop&Straton ofera explicatii, recomandari si studii caz referitoare la:
1. Impozitul pe profit
2. Impozitul pe venitul microintreprinderilor
3. Impozitul pe venit
4. Contributiile sociale
5. Accizele
6. Taxa pe Valoarea Adaugata (TVA)
7. Depunerea situatiilor financiare anuale
8. Acordarea sau eliminarea unor facilitati fiscale
9. Sistemul RO e-Factura
10. Incasarile si platile in numerar
11. Deductibilitatea anumitor cheltuieli etc.
Vezi AICI modificarile aduse Codului Fiscal<<< Scutire impozit deportati
Persoanele deportate, beneficiare a Decretului-Lege nr.118/1990 sunt scutite de la plata urmatoarelor taxe si impozite locale:
- Impozitul pe cladiri/teren. Scutirea la impozitul pe cladiri/ teren se aplica doar imobilului situat la adresa de domiciliu.
- Impozitul/ taxa pentru mijloacelor de transport . Aceasta scutire se aplica pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului.
- Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor
Acte necesare scutire taxe si impozite
Pentru a beneficia de scutiri de taxe si impozite, sunt necesare mai multe acte, in functie de motivul pentru care se solicita scutirea.
Scutirea de la plata impozitului se aplica incepand cu prima zi a lunii urmatoare celei in care persoana depune documentele justificative in vederea scutirii.
Iata ce documente pot fi solicitate pentru scutirea de
impozit pe cladire pentru persoanele cu grad de handicap:
- Cerere scutire taxe si impozite – acesta poate fi gasita la primaria orasului/comunei/municipiului in care persoana isi are domiciliul
- Certificat de incadrare in grad de handicap sau invaliditate
- Copie C.I. ( carte de indentitate ) – sot, sotie, reprezentanti legali,
- Copie certificat casatorie,
- Copie - actul de proprietate pentru care se solicita scutirea,
- Extras C. F. – carte funciara (nu mai vechi de 3 luni)
- Dovada numirii – reprezentantiilor legali pe perioada in care au in ingrijire, supraveghere si intretinere persoane cu handicap grav sau accentuat si persoane incadrate in gradul I de invaliditate
- Nota de Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal