Ce inseamna venituri din jocuri de noroc? | Cum se impoziteaza | Declararea veniturilor din jocurile de noroc | Ce venituri din jocuri de noroc NU se impoziteaza? | Intrebari frecvente
In contextul in care industria jocurilor de noroc continua sa creasca, cuprinzand atat platforme online cat si cazinouri traditionale, reglementarile fiscale joaca un rol crucial in modul in care sunt gestionate si raportate veniturile obtinute din aceste activitati.
In acest articol vom vorbi despre impozitarea jocurilor de noroc si a pariurilor sportive, inclusiv care este cadrul legislativ, care este grila de impozitare si aspecte privind declararea acestor venituri la ANAF.
Veniturile din jocuri de noroc cuprind toate sumele incasate, bunurile si serviciile primite, ca urmare a participarii la jocuri de noroc, indiferent de denumirea venitului sau de forma in care se acorda, inclusiv cele de tip jack-pot, definite conform normelor metodologice.
Care sunt tipurile de jocuri de noroc impozitate
Conform Hotararii nr. 111/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, tipurile de jocuri de noroc pentru care se poate acorda licenta de organizare sunt urmatoarele:
- loto
- pariuri
- jocuri de noroc caracteristice cazinourilor si cluburilor de poker
- activitati de tip slot machine
- bingo
- tombola
- alte activitati de jocuri de noroc, jocuri noi sau combinatii de activitati dintre cele mentionate
Pentru aceste tipuri de jocuri de noroc se percepe impozit, indiferent daca ele se desfasoara in mod traditional sau la distanta/online.
Veniturile din jocuri de noroc sunt supuse impozitului pe venit. Acestea se impoziteaza prin retinere la sursa, aplicandu-se o cota de impozitare asupra venitului brut obtinut din jocurile de noroc.
Exista mai multe praguri de impozitare, in functie de valoarea venitului obtinut din jocurile de noroc.
Care sunt pragurile de impozitare pentru jocurile de noroc?
Conform
art 110 alin 2 din Codul Fiscal, impozitul datorat pentru veniturile din jocuri de noroc se determina la fiecare plata, prin aplicarea urmatoarei grile de impozitare asupra fiecarui venit brut primit de un participant de la un organizator sau platitor de venituri din jocuri de noroc:
- pana la 10.000 lei inclusiv, se aplica cota de impozitare de 4%
- peste 10.000-66.750 lei inclusiv, impozitul este de 400 lei + 20% pentru ceea ce depaseste suma de 10.000 lei
- peste 66.750, se va plati 11.750 lei + 40% pentru ceea ce depaseste suma de 66.750 lei
Cum se impoziteaza jocurile de noroc online
Pentru veniturile realizate de catre persoanele fizice ca urmarea participarii la jocuri de noroc la distanta sau on-line, impozitul datorat si stabilit prin aplicarea baremului de impunere
se determina si se retine la sursa la fiecare transfer din contul de pe platforma de joc in contul bancar sau similar.
Impozitarea jocurilor de noroc de la cazinouri/poker/lozuri/slot-machine
Impozitul datorat in cazul veniturilor obtinute ca urmare a participarii la jocurile de noroc caracteristice cazinourilor, cluburilor de poker, slot-machine si lozuri, cu valoare mai mare decat plafonul neimpozabil de 66.750 lei, se determina prin aplicarea grilei de impozitare prevazuta la art. 110 alin. 2 din Codul Fiscal asupra fiecarui venit brut primit de un participant, iar din rezultatul obtinut se scade suma de 11.750 lei .
Cum se impoziteaza veniturile din premii?
Veniturile din premii se impoziteaza prin retinere la sursa, iar cota de impozitare este de
10% aplicata asupra venitului net realizat din fiecare premiu. Venit net = Venit brut – 600 lei suma neimpozabila
Impozit = 10% x venit net din fiecare premiu
IMPORTANT DE STIUT! Veniturile din premii reprezinta veniturile obtinute din concursuri si din promovarea produselor/serviciilor ca urmare a practicilor comerciale. In aceasta categorie intra veniturile in bani si/sau in natura, cum ar fi:
a)
premii de orice fel acordate oamenilor de cultura, stiinta si arta la gale, simpozioane, festivaluri, concursuri nationale sau internationale, concursuri pe meserii sau profesii;
b)
premii in bani si/sau in natura acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor si altor specialisti prevazuti in legislatia in materie, pentru rezultatele obtinute la competitii sportive interne si internationale.
ATENTIE! Premiile de tipul unor bonusuri care sunt acordate salariatilor nu se incadreaza la venituri din premii din punctul de vedere al impozitarii, fiind asimilate veniturilor de natura salariala.
Nu intra in categoria veniturilor din premii si nu sunt impozabile: - premiile si alte drepturi sub forma de cazare, masa, transport, echipamente de lucru/protectie si altele asemenea primite de elevi pe parcursul invatamantului profesional si tehnic si elevi/studenti pe parcursul invatamantului dual preuniversitar/universitar, potrivit reglementarilor legale din domeniul educatiei nationale;
- premiile si alte drepturi sub forma de cazare, masa, transport si altele asemenea, obtinute de elevi si studenti in cadrul competitiilor interne si internationale, inclusiv elevi si studenti nerezidenti in cadrul competitiilor desfasurate in Romania;
- premiile obtinute de sportivii medaliati la campionatele mondiale, europene si la jocurile olimpice/paralimpice.
- premiile, primele si indemnizatiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor si altor specialisti, prevazuti in legislatia in materie, in vederea realizarii obiectivelor de inalta performanta: clasarea pe locurile 1 - 6 la campionatele europene, campionatele mondiale si jocurile olimpice/paralimpice, precum si calificarea si participarea la turneele finale ale campionatelor mondiale si europene, prima grupa valorica, precum si la jocurile olimpice/paralimpice, in cazul jocurilor sportive.
- primele si indemnizatiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor si altor specialisti, prevazuti de legislatia in materie, in vederea pregatirii si participarii la competitiile internationale oficiale ale loturilor reprezentative ale Romaniei.
- primele acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor si altor specialisti, prevazuti in legislatia in materie, din sumele incasate de cluburi ca urmare a calificarii si participarii la competitii intercluburi oficiale europene sau mondiale;
Declararea veniturilor din jocurile de noroc este un aspect important atat pentru persoanele fizice care obtin aceste venituri, cat si pentru organizatorii de jocuri de noroc. Iti prezentam in continuare cine are obligatia declararii acestor venituri la ANAF.
Persoanele fizice sut obligate sa declare veniturile din jocurile de noroc?
Impozitul pe veniturile din jocurile de noroc
obtinute in Romania se retine la sursa si se plateste de organizatorul de jocuri de noroc. Prin urmare,
persoana fizica ce obtine aceste venituri NU trebuie sa le declare in declaratia unica.
Atentie! Pentru veniturile din jocuri de noroc
obtinute din strainatate, contribuabilii au obligatia sa le declare in declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice.
Declaratia unica se depuna pana la data de 25 mai, inclusiv a anului urmator celui de realizare a venitului. De asemenea, contribuabilii care au realizat veniturile din strainatate au obligatia sa efectueze calculul si plata impozitului datorat, in cadrul aceluiasi termen, cu luarea in considerare a metodei de evitare a dublei impuneri, prevazuta de conventia de evitare a dublei impuneri. Aceste obligatii sunt prevazute in
art 130 alin 4 din Codul Fiscal.
Declararea impozitului pe veniturile din jocuri de noroc de catre organizatori
Declararea impozitului pe veniturile din jocuri de noroc de catre organizator/platitorul de venit se face astfel:
- lunar, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care a fost retinut, prin formularul 100 „Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat”;
- anual, pana in ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat, prin formularul 205 „Declaratie informativa privind impozitul retinut la sursa si castigurile/pierderile din investitii, pe beneficiari de venit”
Nu sunt impozabile urmatoarele venituri obtinute in bani si/sau in natura:
- premii sub valoarea sumei neimpozabile stabilite in suma de 600 lei, inclusiv, realizate de contribuabil pentru fiecare premiu;
- veniturile obtinute ca urmare a participarii la jocurile de noroc caracteristice cazinourilor, cluburilor de poker, slot-machine si lozuri sub valoarea sumei neimpozabile de 66.750 lei, inclusiv, realizate de contribuabil pentru fiecare venit brut primit.
Verificarea incadrarii in plafonul neimpozabil se efectueaza la fiecare plata, indiferent de tipul de joc din care a fost obtinut venitul respectiv.
In cazul in care venitul brut primit la fiecare plata depaseste plafonul neimpozabil de 66.750 lei, inclusiv, impozitarea se efectueaza distinct fata de veniturile obtinute din participarea la alte tipuri de jocuri de noroc.
Citeste si:
Venituri neimpozabile: prevederile Codului Fiscal, exemple Iata cateva dintre frecvente intrebari cu privire la impozitarea veniturilor din pariuri sportive si alte jocuri de noroc.
Cine are obligatia de a plati impozitul pe veniturile din jocurile de noroc?
Obligatia calcularii, retinerii si platii impozitului revine organizatorilor/platitorilor de venituri.
Cand se plateste impozitul pe veniturile din jocuri de noroc?
Impozitul pe venitul obtinut din jocuri de noroc se plateste la bugetul de stat pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care a fost retinut. Plata acestui impozit se efectueaza de catre organizatorii jocurilor de noroc.
Pentru veniturile din jocuri de noroc se datoreaza CASS?
Pentru veniturile din premii si jocuri de noroc (inclusiv pariuri sportive) NU se datoreaza CASS.
Conform prevederilor Codului Fiscal, CASS se datoreaza doar pentru urmatoarele tipuri de venituri:
- venitul net sau norma de venit din activitati independente;
- venitul net din drepturi de proprietate intelectuala, stabilit dupa deducerea cotei de cheltuieli forfetare precum si venitul net din drepturi de proprietate intelectuala determinat in sistem real;
- venituri din cedarea folosintei bunurilor;
- venitul net distribuit din asocieri cu persoane juridice;
- venitul net sau norma de venit, dupa caz, pentru veniturile din cedarea folosintei bunurilor;
- venitul si/sau castigul din investitii incasat (dobanzi; dividende distribuite dupa 2018 si incasate in cursul anului; alte venituri din investitii);
- venitul net sau norma de venit, dupa caz, pentru veniturile din activitati agricole, silvicultura si piscicultura;
- venitul brut si/sau venitul impozabil din alte surse.
Sursa foto: Pexels.com