(1) O entitate este considerata societate straina controlata si i se aplica prevederile prezentului articol, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) contribuabilul, singur sau impreuna cu intreprinderile sale asociate, detine o participatie directa sau indirecta de mai mult de 50% din drepturile de vot sau detine direct sau indirect mai mult de 50% din capitalul entitatii sau are dreptul sa primeasca mai mult de 50% din profiturile entitatii respective;
b) impozitul pe profit platit efectiv pentru profiturile sale de catre entitatea sau sediul permanent este mai mic decat diferenta dintre impozitul pe profit care ar fi fost perceput de la entitate sau sediul permanent, calculat in conformitate cu prevederile prezentului titlu si impozitul pe profit platit efectiv pentru profiturile sale de catre entitate sau de catre sediul permanent. In sensul prezentei litere, nu este luat in considerare sediul permanent al unei entitati tratate ca societate straina controlata, in masura in care sediul nu este supus impozitarii sau este scutit de impozit in jurisdictia societatii straine controlate respective.
(2) Prevederile prezentului articol se aplica si sediilor permanente din state membre/state terte ale unui contribuabil platitor de impozit pe profit, ale caror profituri nu sunt supuse impozitarii sau sunt scutite de impozit in Romania.
(3) In cazul in care o entitate sau un sediu permanent este considerata/considerat societate straina controlata, potrivit prevederilor alin. (1), contribuabilul platitor de impozit pe profit care o controleaza include in baza impozabila veniturile nedistribuite ale entitatii care au provenit din urmatoarele:
a) dobanzi sau orice alte venituri generate de active financiare; b) redevente sau orice alte venituri generate de drepturi de proprietate intelectuala;
c) dividende si venituri din transferul titlurilor de participare; d) venituri din leasing financiar; e) venituri din activitati de asigurare, activitati bancare sau alte activitati financiare; f) venituri de la societati care le obtin din bunuri si servicii cumparate de la intreprinderi asociate si sunt vandute acestora fara nicio valoare economica adaugata sau cu o valoare adaugata mica.
(4) Prevederile alin. (3) nu se aplica in cazul in care societatea straina controlata isi are rezidenta fiscala sau este situata intr-un stat membru/stat tert care este parte la Acordul privind SEE si desfasoara o activitate economica semnificativa, sustinuta de personal, echipamente, active si spatii, astfel cum o demonstreaza faptele si circumstantele relevante.
(la 20-01-2019, Alineatul (4) din Articolul 40^5 , Capitolul III^1 , Titlul II a fost modificat de Punctul 1^5, Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 30 din 10 ianuarie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 17 ianuarie 2019)
Nota
Potrivit literei c) a art. VI din LEGEA nr. 30 din 10 ianuarie 2019, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 17 ianuarie 2019, articolul I punctul 1 din lege cu referire la articolul I punctul 1^5 [din ORDONANTA DE URGENTA nr. 25 din 29 martie 2018, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018] se aplica incepand cu 1 ianuarie 2019, respectiv cu prima zi a anului fiscal modificat care incepe ulterior datei de 1 ianuarie 2019.
(5) Nu sunt considerate societati straine controlate in conformitate cu prevederile alin. (1) si (2) urmatoarele:
a) entitatea sau sediul permanent, daca aceasta/acesta inregistreaza intr-o perioada fiscala venituri din categoriile prevazute de alin. (3), reprezentand o treime sau mai putin de o treime din totalul veniturilor inregistrate in perioada fiscala de calcul;
b) intreprinderea financiara care inregistreaza intr-o perioada fiscala venituri de natura celor prevazute la alin. (3) care provin din operatiuni desfasurate cu contribuabilul roman sau cu intreprinderile asociate ale acestuia, reprezentand o treime sau mai putin de o treime din totalul veniturilor inregistrate de intreprinderea financiara.
(6) Veniturile prevazute la alin. (3) se includ in baza impozabila a contribuabilului platitor de impozit pe profit, potrivit dispozitiilor prezentului titlu, proportional cu participatia contribuabilului in entitate, astfel cum este definita la alin. (1) lit. a).
(7) Veniturile prevazute de alin. (3) se includ in baza impozabila a contribuabilului, aferenta perioadei sale fiscale in cursul careia se incheie perioada fiscala a entitatii controlate/sediului permanent.
(8) Pierderile fiscale inregistrate de un sediu permanent calificat, potrivit alin. (1) si (2), ca entitate straina controlata, urmeaza regimul instituit la art. 40.
(9) Pentru evitarea dublei impuneri, in situatia in care entitatea distribuie profit contribuabilului, iar acest profit distribuit este deja inclus in veniturile impozabile ale contribuabilului in temeiul prezentului articol, cuantumul veniturilor incluse anterior in baza impozabila a contribuabilului se deduce in perioada fiscala in care se calculeaza cuantumul impozitului datorat pentru profitul distribuit.
(10) Pentru evitarea dublei impuneri, in cazul in care contribuabilul cedeaza participatia sa intr-o entitate controlata sau activitatea economica desfasurata printr-un sediu permanent, iar o parte a incasarilor din cedare a fost inclusa anterior in baza impozabila a contribuabilului, in temeiul prezentului articol, cuantumul respectiv se deduce in perioada fiscala in care se calculeaza cuantumul impozitului datorat pentru incasarile respective.
(11) Contribuabilul scade din impozitul pe profit datorat, potrivit prevederilor art. 39, impozitul platit unui stat strain de catre entitatea controlata/sediul sau permanent.
(la 01-01-2018, Capitolul III^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017)