(1) In cazul in care o persoana impozabila, prin utilizarea unei interfete electronice cum ar fi o piata online, o platforma, un portal sau alte mijloace similare, faciliteaza livrarea de bunuri sau prestarea de servicii catre o persoana neimpozabila din Uniunea Europeana, persoana impozabila care faciliteaza livrarea sau prestarea este obligata sa tina registre in acest sens. Registrele respective contin informatii care sa permita autoritatilor fiscale sa verifice daca TVA a fost evidentiata corect, in situatia in care livrarile sau prestarile respective sunt impozabile in Romania in conformitate cu art. 275 - 279. In aplicarea acestor prevederi, termenul «faciliteaza» are intelesul prevazut la art. 54b din Regulamentul de punere in aplicare (UE) nr. 282/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Registrele prevazute la alin. (1) trebuie puse la dispozitia organelor fiscale competente, la cerere, pe cale electronica.
(3) Registrele prevazute la alin. (1) trebuie pastrate pentru o perioada de 10 ani de la sfarsitul anului in care s-a efectuat operatiunea.
(4) Informatiile pe care trebuie sa le contina registrele prevazute la alin. (1) sunt prevazute la art. 54c din Regulamentul de punere in aplicare (UE) nr. 282/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.